Google Earth

Google Earth

 • Drafting • 10 februarie 2011 • niciun comentariu   

Ţin Pământul în vârful cursorului, îl mişc, îl învârtesc, îi inveresez polii, apoi îi reabilitez poziţia. Agăţ ecuatorul şi rotesc, survolez paralelele până în estul Europei. Mă fixez deasupra României şi cu un zoom lent cobor spre teritoriul ei. Disting Meridionalii, Masivul Parâng. Sunt o pasăre, un aparat de zbor sau un şaman. Iluzia zborului e aproape totală. Acest vast construct imagistic îmi realizează reveria plutirii prin văzduh, intensă în anii pubertăţii.

Până pe la 14 ani, tot meşteream aeroplane, din scânduri, din şindrile şi cartoane. Săream din vârful unei clăi sau, în momente de curaj, de pe buza unei râpi. Am scăpat fără fracturi. Cam o dată sau de două ori pe an visam că zbor. Relieful era acelaşi ca în realitate, nimic fantastic în geografia locului. Toate erau la locul lor, iar eu, experimentând oniric beatitudinea, pluteam peste grădini şi versanţi.

Acum, manipulând un mouse, survolez exact acel peisaj. Vin în picaj, cercetez detaliile, mă rotesc ca unul dintre corbii care îşi făcuseră cuib în crângul din râpă. Imaginile sunt captate într-o zi de vară, în iunie 2009, precizează Google Earth. E una din zilele acelea cu lumină clară care iradiază în nesfârşite nuanţe de verde ale pădurii şi fâneţelor. O zi care stimulează o percepţie arhaică a pământului, parcă de la orginea lui şi până în prezent nu s-ar fi întâmplat nimic, iar oamenii nu ar avea altceva important de făcut decât să-l contemple.

Acolo contemplam natura, aici numai imaginea ei pixelizată. Acolo corpul meu era muiat în energetismul locului, aici stă cocoşat deasupra tastaurii. Pe de altă parte, acolo nu reuşeam nicicum să mă ridic decât în vis, aici, deşi înţepenit pe scaun, îmi dau oricând vreau ocazia să zbor cu privirea, să explorez geografia printr-un zbor simulat. Planeta e la dispoziţia curiozităţii mele. Regiuni de care nu aveam habar îşi exibă priveliştile sub ochii mei. E geografie virtuală pură. Privelişte şi atât. O perspectivă total neproblematizată. Acolo „jos“ sunt războaie, crime, văi ale plângerii. Pe Google Earth nu le cunoşti. E numai relief mineral şi urbanistică. E cea mai safe formă de turism. Şi cea mai rapidă. Într-o oră te vânturi pe unde vrei. Terra e obiectul libertăţii tale vizuale.

Eşti pus desigur şi într-o postură de explorator caricatural. Pluteşti peste lande, dar nu le atingi. Eşti exclusiv o zburătoare fără corp care descinde dintr-un punct Aleph mincinos fără să aibă cu adevărat o ţintă. Oricum, pe Google Earth nu atingi niciodată pământul. Eşti mereu „deasupra“, ca un duh rătăcitor. Ca tine, încă vreo câteva zeci de milioane sau câţi or fi realmente utilizatorii Google Earth. Cunoaştere masificată, nu experienţă unică aşa cum au avut-o marii exploratori.

E şi o sursă de îngrijorare toată această belfereală a turistului aerian virtual. Planeta e fotografiată integral şi în detaliu. Mai nimic nu scapă scanării. Cred că nu mai există locuri obscure. Pământul e jupuit de propriile-i tenebre. Google Earth e parte a acestei opere de jupuire. Noi suntem beneficiarii ei inofensivi. Ne astâmpărăm astfel vechi curiozităţi.

Iau altitudine, relieful îşi pierde formele, se transformă într-un desen pestriţ, ca până la urmă Pământul să revină la dimensiunile iniţiale, mărgeaua romanticilor proiectată în spaţiul sideral. Tehnica şi cibernetica au parcă şi acest rol de a împlini reveriile: tot ce-i inventat a fost mai întâi visat, inclusiv ca vis de putere.

Lasă un răspuns